Salopetele de dama – un trend cuceritor in prezent

Zi de zi trecem prin schimbari dintre cele mai variate, iar lumea modei cu siguranta nu iese din ecuatie. In fapt este poate dintre cele mai „afectate”, ca sa spunem asa, din acest punct de vedere. Motivele pentru care tendintele in materie de imbracaminte, incaltaminte, accesorii, dar si coafuri, sunt atat de schimbatoare pot avea cauze diverse.

Una este cu siguranta reprezentata de faptul ca marii stilisti au viziuni diferite despre ceea ce inseamna moda, respectiv fiecare stil vestimentar in parte. Cu toate acestea, la capitolul eleganta definita de simplism nu va exista niciodata nimic de reprosat.

Chiar daca design-urile se schimba de la an la an, de la anotimp la anotimp, articolele care au reusit sa pastreze o linie a minimalismului in detalii vor ramane in randul trendurilor. Cu toate acestea, nu putem sa ne intoarcem privirile de la acele piese vestimentare ce fac senzatie in prezent – salopetele.

Scurt istoric al salopetelor

De la inceputurile sale, salopeta era dedicata partii masculine si nu erau nici pe departe piese de vestimentatie stilate, ca in prezent. Pana sa invadeze moda urbana, rolul pe care acestea il aveau de indeplinit era cu totul altul.

S-au purtat initial in fabrici, fiind uniforma, ca zicem asa, din vremea Primului Razboi Mondial. Motivul pentru care se confectionau era de a indeplini un rol pur practic – de a oferi protectie celor ce lucrau in medii ce ii expuneau la substante toxice. Abia mai tarziu, acestea au devenit costumatia mecanicilor, a fermierilor, dar si a celor ce lucrau in diverse tipuri de laboratoare. Totul se datora faptului ca prezentau un stil practic.

Acum insa salopetele sunt adaptate in functie de nevoile de confort si de estetica ale publicului feminin. Se gasesc in modele atat de variate incat dificutatea consta in a alege acele salopete elegante care sa indeplineasca toate calitatile dorite – confort, material calitativ, marimea ideala, paleta coloristica variata, imprimeuri in tendinte, cusaturi elegante, design de actualitate si asa mai departe.

Pentru a avea insa siguranta unei alegeri inspirate, iata care sunt cateva criterii la care trebuie sa te raportezi.

Ocazia

Daca vrei ca salopeta pe care o cumperi sa se incadreze in decorul evenimentului la care urmeaza sa participi, asigura-te ca stii ce vizeaza acesta – un stil formal sau unul informal? Te poti raporta la asta pentru a alege intre salopete elegante si salopete casual. Indiferent de ocazie insa, iti recomand magazinul online DyFashion.ro. Acceseaza site-ul si alegere dintre numeroasele modele de salopete pe care ti le pune la dispozitie.

Configuratia corpului

Pentru ca fiecare a fost inzestrata cu un corp siluetic sau unul mai mult sau mai putin voluminos, este necesar ca intotdeauna alegerile sa fie facute prin raportare la asta.

Daca esti posesoarea unui corp de model, poti sa te orientezi dupa o salopeta care sa iti evidentieze zona taliei, caracterizata de altfel de o circumferinta redusa. Spre exemplu, cele care au silueta in forma de mar este mai potrivit a alege o salopeta ce dispune de pliuri in partea superioara. In acest fel se vor asigura ca nu se supun niciunui risc estetic.

Nu in cele din urma, ideal este de a face alegerea tinand cont si de culori pentru ca acestea au de asemenea impact asupra aspectului final al tinutei.

Acestea fiind spuse, ai in vedere cele mai sus mentionate si reconsidera decizia ta cu privire la salopete. Nu stii niciodata cum te poate surprinde un model ales cu responsabilitate, prin raportare la recomandarile de mai sus.

Gasesti o colectie care cu siguranta te va inspira in cadrul site-ului dyfashion.ro.

Add a Comment